Fericirea.

Azi mă jucam cu vărul meu de aproape 7 luni. El râde foarte des. Nu știu încă dacă râde CU mine sau DE mine, dar cui îi pasă? Mereu când mă vede începe să râdă și mă gândesc de unde atâta fericire într-un trup așa mic.

Mereu îi spun, deși nu mă înțelege încă: „Off, dacă ai râde așa toată viața ce bine ar fi!”. Mă gândeam că fericirea asta de aici vine. De la faptul că de-abia și-a început viața și că nu știe că nu e așa ușoară. El nu are examene de dat, facturi de plătit, inima frântă, serviciu etc. Oare ăsta să fie secretul fericirii? Să rămâi mereu așa mic? Nu, nu ar merge așa…

Apoi m-am gândit: eu, așa mare cum sunt acum, ce mă face pe mine fericită acum?

Prima dată îmi vin în cap prietenii. Îmi vin în minte multe nume: Laura, Ally, Jullie, Liviu, Andrei, Emre, Monica, Mădălina, Andra, Criss, Adam și tot așa. Ăștia, adică toți prietenii mei, mereu m-au făcut să lupt mai mult, să am mai multă încredere în mine, să visez mai mult, să râd mai mult, dar și să știu că am un sprijin, cineva care îmi ascultă toate bulshit-urile când sunt nervoasă, să îmi dea sfaturi și să mă țină tare în brațe când plâng. Pentru asta și pentru alte încă 1.000 de lucruri pe care le fac pentru că țin la mine, le mulțumesc și îi iubesc enorm. Ei mă fac mai puternică și niciodată nu o să pot să îi răsplătesc îndeajuns.

Bineînțeles că și familia e inclusă. Până la urmă, oamenii ăștia au avut grijă de mine. E bunicul care mereu mi-a ținut partea când ceilalți nu voiau să mă înțeleagă, e bunica și sfaturile ei care mereu par spuse unui copil de 5 ani, sunt mătușile mele nebune pe care le ador, sunt verișorii și verișoarele mele pe care ori îmi vine să îi pup, ori să îi bat, sunt unchii mei care mereu găsesc glume… Și e mama… Mama care e inegalabilă. Mama care e mereu puternică, deși mai plânge uneori. Mama care își cumpără haine noi, mă pune să le probez și apoi mi le dă mie. Mama care mereu mă ceartă că mă îmbrac subțire și îmi spune că o să răcesc și chiar dacă sunt 18 grade, tot se întâmplă să răcesc, exact cum a spus ea. Mama care mereu simte când am ceva pe suflet. Mama care mereu când mă vede vrea să mă pupe o oră și eu mă mai supăr pe ea și îi spun că e puțin sufocantă, dar când nu sunt lângă ea și nu mai suport pe nimeni, îmi vine să îi spun să mă mai ia în brațe o dată…

Fericirea e iubire… Iubirea pentru mine are multe forme. Mai bune și mai rele… că așa e dragostea. Are Vlad, are Alex, are Cristi, are George, are Bogdan, are Andrei… Nu vei afla niciodată cine sunt ei, dar eu știu și știu ce am avut de învățat de la fiecare. Și chiar și celor care au fost nemernici câteodată le mulțumesc. Toți au fost și sunt fericire. De ce? Ei mi-au arătat cum să zâmbesc cu inima, cum să plâng ca fraiera, cum să mă bucur de amintiri și cum să le înjur și apoi să mă bucur iar. Ei m-au învățat cum să iubesc și cum să nu iubesc, cum să aleg, cum să mă maturizez, cum să câștig și cum să pierd, cum să accepr lucruri și să nu mai accept altele. Și asta e o fericire pentru că mă știu mai pregătită, mai deschisă la minte, mai puternică.

Fericirea sunt pasiunile tale. Ultima carte scrisă, ultimul tablou pictat, ultimul clip filmat, ultima ședință foto făcută de tine, ultimul nivel trecut la acel joc enervant, ultima carte citită, ultima chestie făcută din origami, ultima piesă compusă și cântată, ultimele acorduri făcute la chitară. Oricare ar fi pasiunile tale, nu te opri din a le fructifica, pentru că ele îți aduc mult mai multă fericire decât ai putea să-ți imaginezi.

Chestiile mici sunt fericirea. Chestiile ca filmul ăla unde am mâncat un cozonac de tot râsul la 2 lei. Ca melodiile alea de care nu te poți despărți. Ca seara aia când am băut cidru și whiskey cu Cola și râdeam ca apucatele. Ca jocul ăla online pe echipe unde îi înjuram pe ăia când ne omorau. Ca plimbările prin IOR indiferent de sezon și de starea de spirit. Ca sărutul ăla care nu trebuia să existe, dar care mi-a plăcut. Ca țigările alea fumate prin ploaie. Ca parfumul ăla care mă făcea să am fantezii. Ca dresurile alea negre, kinky, cu coadă de pisică la spate. Ca banii ăia dați cui avea mai multă nevoie. Ca luminile orașului noaptea.

Toate astea: toți oamenii ăștia și toate momentele astea sunt fericirea mea. Poate că fericirea înseamnă, de fapt, felul în care privești anumite situații. Sau poate e vorba de norocul de a avea lângă tine persoanele potrivite. Sau poate sunt acele lucruri spontane. Naiba știe.

Important e să iei ce e mai bun din viață și să nu aștepți să ți se ofere fericirea, ci să o creezi. Și cred că cea mai mare fericire este să știi că ai contribuit tu la fericirea altcuiva.

index

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s