Real story: Omul care a vrut să îmi ia tot și să nu ofere nimic.

Pornesc de la o conversație purtată cu un părinte. Al meu. De ce scriu asta? Pentru că sigur există mulți adolescenți în situația mea sau măcar una similară. Și nu, nu îmi e rușine sau teamă să scriu asta, pentru că ăsta e adevărul.

Dacă ați venit din provincie în capitală cu studiile, veți înțelege mai bine ce spun. Fie că stați la cămin sau nu, că vă trimite mama pachet cu mâncare sau vă gătiți singuri, fie că mergeți cu metroul sau tramvaiul, indiferent de facultatea la care sunteți, un lucru e clar: să nu dea dracu’ să îi dezamăgești pe ai tăi.

Eu sunt o fată care l-a obișnuit pe tatăl ei cu note de 9 și 10. Normal că am avut și mai mici, de unde începea morala de nu știu câte ore… Proastă nu sunt, dar înțelege că nu îmi place și nici nu vreau să excelez la mate sau la chimie, eu am alte înclinații. Normal că nu ne înțelegeam…

Vi s-a întâmplat SIGUR și vouă următoarea situație:

– Ce notă ai luat la test?

– 8…

– 8?? Și alții cum au luat 9 și 10? Chiar nu te interesează să faci ceva în viața asta, să înveți și să ajungi undeva?

Și, bineînțeles, reversul medaliei:

– Cât ai luat la test?

– 10. Și ceilalți au luat 7 și 8.

– Dar, ce? Pe mine mă interesează de alții? De tine mă interesează.

Dacă există un lucru stupid pe care părinții îl fac, ăla e sa te compare cu alții. Dacă tot nu te interesează de alții, nu mai spune deloc de ei. Fiecare om e diferit, fiecare copil are anumite înclinații și face performanțe într-un anumit domeniu. Scuze că nu pot să știu de nota 11 la toate, dar nici nu ar fi logic să o fac. Cauți un copil perfect? Fii gata de dezamăgire, pentru că nu există așa ceva. Suntem oameni, normal că greșim. Din moment ce tu nu ești perfect, cum poți să îmi ceri mie asta și să mă pedespsești dacă încerc și nu îmi iese? Unde e aprecierea că fac tot posibilul?

Viitorul meu nu va fi diferit dacă iau 8 sau 9. Da, poți spune că va conta la admiteri, la situația buget/taxă, dar hai să nu ne crească tensiunea de la câteva sutimi diferență. Până la urmă, și un om care are 10 pe linie și e înfundat ca naiba în cărți, dacă nu are încrederea și motivația să facă ceva, deja a ratat tot. Și invers, un om care nu a stat nu știu câte decenii în școli, poate să facă o afecere care să le răstoarne topul miliardarilor ălora de la Forbes.

De parcă școala te și notează corect… Să fim sincer, mai mult se testează memoria, nu mai ești pus să gândești tu singur. Da, mai sunt excepții, dar e păcat că nu este o normalitate. Eu nu mai văd de mai mult timp școala ca pe ceva în regulă și când văd că celor mici vor să le dea din ce în ce mai multă informație cât mai devreme cu polonicul, mi se face frică să-mi trimit viitorul copil la instituția asta ridicolă. Trebuie făcute altfel lucrurile, o minte de copil nu e făcută să înțeleagă radicalii în clasa a 3-a. Ei cred că ne dezvoltă mintea, dar așa se va îngusta din ce în ce mai mult și copiii nu vor mai avea motivație să învețe dacă oricum nu înțeleg nimic. Dar interesează asta pe cineva? Nu prea…

În sfârșit, să revenim.

În afară de asta cu notele, mai sunt destule modalități prin care acel părinte al meu m-a făcut să nu am încredere în mine, și asta de mică. Orice făceam nu era corect sau nu era de-ajuns. Cică asta e motivație. Scuze, eu nu consider viitoarele traume psihice o motivație să mai încerc ceva. Da, nu am exagerat când am spus traume, pentru că am văzut efectele.

Ținută de luni până vineri în casă, fără televizor, fără să pot să mă joc, doar cu nasul în cărți și cu ochii în lacrimi când vedeam că alții ies în spatele blocului meu să bată mingea. Toți râdeau de mine că nu fac altceva decât să stau în casă și să plâng în baie dacă îmi dădea cineva nota 7. Ei nu pricepeau că eu nu plângeam de ciudă că nu am luat 10, plângeam că știam ce mă așteaptă acasă.

Știu că parcă în clasa a 8-a, a venit și tata pentru prima oară la festivitatea de încheiere a anului. După festivitate, toți colegii mei vorbeau unde să meargă la un suc în oraș. Tata vedea că pe mine nu mă invita nimeni.

– Tu nu te duci cu prietenii tăi la suc?

– Care prieteni?… Pe mine nu mă cheamă nimeni pentru că eu nu am voie să ies cu ei în timpul săptămânii.

Interesant că s-a mirat atât. De parcă nu el era cel care îmi interzicea să ies. Pe bune acum, nu mai este era omului peșterii. Și totuși, și mai târziu se lua de mine că nu ies mai des. Deci mă cerți dacă ies și apoi că de ce nu ies… Felicitări!

Sincer, nu vreau să par că mă laud cumva, dar adevărul e că dacă nu îmi dădeam singură două palme să mă trezesc, să încep să mai ignor și să îmi formez un oarecare tupeu, eu aș fi devenit o ratată care ar fi făcut atac de panică imediat cum ieșea din scara blocului.

Eu venită de la filologie și tata interzicându-mi să merg la Drept pentru că intrasem la taxă, la învățământ la distanță, de unde puteam să trec la zi , dar nu am apucat, am intrat la ASE. De ce iți e teamă, nu scapi. Matematică ciudată, finanțe, toate tâmpeniile cu care speram să nu am vreodată contact, erau acolo. Nu a fost greu mereu, dar unele materii… Jesus… A, luasem în primul an o restanță la contabilitate. Nu aveam timp să facem toate subiectele (asta ne spusese și profa înainte de examen) și trebuia să facem bilanțul vieții care avea cel mai mare punctaj. Dacă îl făceai pe ăla bine, luai un 5 sau 6 parcă… Și în timpul examenului toți am rămas proști că nu ne ieșea activul egal cu pasivul. Iar îl facem, că poate suntem noi idioți, iar nu iese. Toată sala reclamă că nu vrea al naibii bilanț să iasă. Și ne-au zis că, într-adevăr, subiectul era greșit de la ei, dar că să ne descurcăm. 75% din facultate a avut restanță printre care, normal, și eu. Mi-am anunțat restanța și cauza acesteia și tata, fiind așa dulce și înțelegător, mi-a zis să-mi fac bagajele pentru că mă întorc acasă. „Dacă nu ești în stare să iei examenele, ce să cauți acolo?”. Bravo… Din nou. Iartă-mă că nu sunt ca tine, tu care ai luat toate examenele la facultate. Ce facultate ziceai că ai terminat? A, niciuna! Atunci , te rog, abține-te, că nu vin de la profil economic să fiu geniu pe materiile astea. Am mai luat o restanță și în anul 2 la un profesor care nu știa să facă mai întâi înmulțirile și împărțirile și apoi adunările și scăderile. Cum naiba a ajuns omul ală profesor universitar, mi-e silă să întreb. Nu am zis de acea restanță alor mei și am rezolvat-o, fără stres, fără ceartă, fără chemat acasă.

M-a felicitat că am luat 9,50 la licență. Mă mir…

La master i-am zis că o să mă duc unde o să vreau. Facultatea am făcut-o pe care a vrut-o el, stupid me, dar la master se schimbă situația. I-am zis de ce vreau la masterul ăsta și ca să fie un motiv adevărat pentru el, i-am zis că o să pot să îi promovez firma unde mă obliga să lucrez vara și la care crede că o să lucrez când mă întorc acasă. Adică atunci când crede el că mă întorc.

Nu pricep chestia asta. Eu acum m-am angajat, ador oamenii de aici, pot să evoluez foarte frumos, în sfărșit încep să am banii mei, să mă descurc singură, care e problema? Păi problema lui este următoarea: că de ce să stau eu în alt oraș dacă el e acasă? Păi… Tocmai! Asta e și ideea, să devin independentă, să lucrez undeva unde îmi place, să fiu fericită. Nu asta ar trebui să-și dorească părinții pentru copiii lor?

Mă întreabă mereu „Dar de ce nu dai și tu pe acasă cum fac alți copii?”. Simplu, pentru că eu nu mă simt bine atunci când vin. Mi se taie iar libertatea, nu mă simt în largul meu deloc, până și la vârsta asta am oră de intrat în casă. Ziceam înainte de traume, uite de ce. Am 22 de ani și tot am sentimentul de frică pe care îl aveam de mică atunci când merg în locul ală numit „acasă”. Pentru mine acasă nu e acolo și nu a fost niciodată pentru că nu mă simt confortabil.

Tatăl meu, cum spuneam, vrea să vin înapoi. Recent, a avut loc o conversație cu părinții și sora lui la care stau aici, pe subiectul că eu nu am de ce să mă întorc, pentru că nu e normal să mă oblige să stau cu el și când o să am familia mea și să fac ce vrea el și atât. Normal că s-a enervat. „Face ce vreau eu și punct! Să nu mai avem discuția asta!”. A zis inclusiv faptul că din cauza discuțiilor de genul ăsta s-a îmbolnăvit el. Pardon?? Dacă ai avea măcar o idee mică despre cât ne-ai îmbonăvit tu… Că au făcut toți ca tine, e ca să nu mai faci urât, nu că așa era bine. Tu zici că ai avut o discuție cu mine și că am convenit că vin acasă și că o să locuiesc cu tine. Scuze, oridinele și țipetele tale nu se numesc „dicuție”. Aia se poartă cu altă persoană sau cu mai multe și implică și ascultatul. Eu am încercat să îți spun că vreau altceva de la viață și m-ai întrerupt țipând la mine. Crezi că am mai văzut rostul oricărei discuții cu tine după asta? Nu.

Așa ai fost mereu, nu ai vrut niciodată să porți o conversație, ci un monolog, mereu când erai întrebat de ce vrei un lucru, spuneai „Că așa vreau eu!”, nu asculți părerea nimănui, nu îți pasă de ce vor ceilalți din jur, dacă tu te simți bine, neapărat se vor simți și ceilalți bine. Orice se întâmpla, mergeam la mama. Ea mă înțelege, nu tu. Mama e eroina mea. Și să știi că o să vină ziua în care va trebui să îți comanzi ție singur să-ți pui masa, pentru că ea va veni la mine.

Îți dai seama ce ai făcut, tată? Mi-ai luat libertatea, m-ai făcut să mă cred un nimic, să-mi fie frică de casa unde locuiesc, să mă simt datoare că mă lași să stau acolo și că îmi dai să mănânc, vrei să îmi controlezi viața, la dracu’, ai bătut-o pe mama! Nu e destul?

Dacă nu a avut nimeni curaj să-ți spună, îți zic eu acum: Nu sunt fericită deloc când sunt în preajma ta. Tu, pentru mine, ești un dușman care stă în calea oricărui scop al meu și care vrea să mă țină aproape ca să nu rămână fără cineva pe care să mai terorizeze. Ești un torționar psihic pentru mine.

Te lauzi că mă iubești și mi se face greață când aud, pentru că absolut tot ce faci spune contrariul. De ce joci teatrul de familist? Eu și mama nu te iubim, doar te suportăm, nu suntem fericite cu tine. Nu ne-ai dat motive să fim. Ăsta e adevărul. Verde în față.

Dar stai liniștit, refuz să îmi mai iei fericirea și să ai control asupra vieții mele. O să îmi fac eu lumea mea și un loc căruia să îi spun „acasă”, chiar dacă înseamnă să mă lupt cu tine până mor.

Așa că, dragă tată, m-ai învățat, fără să vrei, ceva: cum să NU mă comport ca părinte și cum să fiu al naibii de încăpățânată și să nu te mai ascult pe tine, ci să fac mereu ceea ce mă bucură.

Din nou, felicitări! Un tată ar trebui să dea putere unui copil să se ridice, nu să îl bage în pământ. E în regulă, mă bucur că m-am ridicat singură, pentru că așa nu îți datorez absolut nimic.

22345015_123442525034041_1522699535749480448_n

happinessisnottryingorfindingitsdeciding-146405758748clp

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. windwhisperer spune:

    Wow, ” bilantul vietii ” …
    wait until u have kids on your on…. patetique .

    Apreciat de 1 persoană

    1. Look how this is going: I’ll wait to have a kid, we keep in touch, and you’ll see how I can raise she/him the RIGHT way. Meaning it won’t be someone like you. You can comment whatever you want, but I WON’T raise my kid in terror, in punishments, in not letting she/him do what a kid should do. Maybe you had a happy childhood, maybe not, i do not know. Of course, there are so many others that have been through so much worse, but it’s my personal example that a simple action from a parent can be so negative for a child. Now THAT is what I call pathetic: not to think how you can influence a child’s mind and soul. Have a great day ^_^

      Apreciat de 1 persoană

      1. windwhisperer spune:

        GR888.
        #1 . Do not labels ppl .and second,#2 hold your horses .
        #3 . You can lead a horse to water ,but u can’t makes him drink.
        Have a successful experience w/ u life .

        Apreciat de 1 persoană

      2. Well, you were the one who said that what I’ve been through and my ideas for lige are pathetic. So, yeah. I won’t kiss any asses. So L8H8. Peace ✌️

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s